De Rosnay Anotimpul ploilor

1. Auflage 2019
ISBN: 978-606-33-4165-6
Verlag: Litera Media Group
Format: EPUB
Kopierschutz: 0 - No protection

E-Book, Romanian, 272 Seiten

Reihe: Blue Moon

Ploua fara încetare în Paris, iar familia Malegarde - împar?ita între Fran?a, Londra ?i Statele Unite - se reune?te pentru prima data dupa mul?i ani, pentru a sarbatori a ?aptezecea aniversare a lui Paul, patriarhul familiei ?i un arboricultor renumit. Dar când acesta sufera un accident vascular cerebral, fiul sau, Linden, un fotograf de succes, se gase?te blocat într-un ora? amenin?at de un dezastru natural uluitor. Iar când Sena inunda strazile, familia va trebui sa lupte pentru a-?i pastra unitatea pe masura ce o mul?ime de temeri ascunse ?i de secrete încep sa iasa la iveala.
În acest roman profund ?i intens despre dragoste ?i ispa?ire, Tatiana de Rosnay, autoarea bestsellerului Se numea Sarah, î?i demonstreaza înca o data abilita?ile incredibile de povestitoare ?i de cunoscatoare a sufletului omenesc.
'Am fost fascinata de noul roman al Tatianei de Rosnay. Nu lua?i aceasta carte cu voi în avion daca vre?i sa dormi?i! Anotimpul ploilor are câte ceva pentru fiecare: o poveste despre dezastrul pe care îl provoaca Sena când inunda Parisul; o drama de familie despre secrete de o via?a; un avertisment ?i o scrisoare de dragoste pentru lumea noastra, toate spuse cu rafinamentul ?i elegan?a fara egal ale Tatianei de Rosnay. Captivant, plin de pasiune, amenin?ator ?i delicat, Anotimpul ploilor este un roman de neuitat.'
Jenna Blum
' Anotimpul ploilor este o poveste tulburatoare ?i emo?ionanta despre o familie în criza. Pe masura ce apele Senei inunda Parisul, barba?ii ?i femeile din clanul Malegarde se lupta sa nu se afunde sub greutatea propriilor secrete. Prin intermediul personajelor sale, Tatiana de Rosnay demonstreaza ca - în ciuda greuta?ilor ?i a suferin?elor noastre - ispa?irea ?i vindecarea ne sunt la îndemâna.'
Erika Robuck

Autoren/Hrsg.

De Rosnay, Tatiana

Leseproben

Unu

Doi

Trei

Patru

Cinci

Sase

Mul?umiri

The Rain Watcher

Tatiana de Rosnay

Copyright © 2018 Éditions Héloïse d’Ormesson

Editura Litera

O.P. 53; C.P. 212, sector 4, Bucuresti, România

tel:[phone];

e-mail: [e-mail]

Ne puteti vizita pe

www.litera.ro

Anotimpul ploilor

Tatiana de Rosnay

Copyright © 2019 Grup Media Litera

pentru versiunea în limba româna

Toate drepturile rezervate

Editor: Vidrascu si fiii

Redactor: Alexandra Diaconescu

Corector: Catalina Calinescu

Coperta: Flori Zahiu

Tehnoredactare si prepress: Ofelia Cosman

Seria de fic?iune a Editurii Litera este coordonata

de Cristina Vidrascu Sturza.

Descrierea CIP a Bibliotecii Na?ionale a României

de Rosnay, Tatiana

Anotimpul ploilor / Tatiana de Rosnay; trad. din lb. engleza: Mariana Piroteala. – Bucuresti: Litera, 2019

ISBN 978-606-33-4013-0

ISBN EPUB 978-606-33-4165-6

I. Piroteala, Mariana (trad.)

821.111

Familiei mele

„Iar stelele par foarte diferite azi.“

David Bowie, „Space Oddity“, 1969

Unu

Je passais au bord de la Seine

Un livre ancien sous le bras

Le fleuve est pareil à ma peine

Il s’écoule et ne tarit pas.1

Guillaume Apollinaire, „Marie“

Voi începe cu copacul. Pentru ca totul începe si se termina cu copacul. Copacul este cel mai înalt. A fost plantat cu mult înaintea celorlal?i. Nu stiu exact cât de batrân este. Poate are trei–patru sute de ani. Este stravechi si puternic. A îndurat furtuni cumplite, s-a ?inut bine în fa?a vântului dezlan?uit. Nu-i este frica.

Copacul nu este precum ceilal?i. Are un ritm al lui. Primavara începe mai târziu pentru el, în timp ce to?i ceilal?i înfloresc deja. Cum vine sfârsitul lui aprilie, dau usurel noile frunze ovale, numai pe crengile de deasupra si de la mijloc. În rest, pare uscat. Noduros, cenusiu si uscat. Îi place sa se prefaca mort. Asa de destept este. Apoi, deodata, ca dupa o explozie, înfloresc to?i mugurii. Iar copacul triumfa cu coroana lui verde-pal.

Nu ma observa nimeni când sunt aici, sus. Nu ma deranjeaza linistea. Nu e liniste, de fapt, pentru ca o umplu asa de multe sunete slabe. Fosnetul frunzelor. Geamatul vântului. Bâzâitul unei albine. Cântecul cicadelor. Fluturarea aripilor unei pasari. Când vine vremea mistralului si se napusteste prin vale, miile de crengi care fosnesc se confunda cu marea. Aici veneam sa ma joc. Acesta era regatul meu.

Spun povestea aceasta acum, o data, ca sa nu trebuiasca s-o spun iar. Nu ma pricep la cuvinte, fie ele rostite sau asternute pe hârtie. Când voi termina, voi ascunde aceste cuvinte. Undeva unde nu le va mai gasi nimeni. Nu stie nimeni. Nu va sti nimeni. N-am spus-o niciodata. O voi scrie si nu o voi arata niciodata. Povestea va ramâne pe paginile acestea, ca o prizoniera.

– Asa o ?ine de doua saptamâni, spune apaticul sofer de taxi.

Ploaia cade abundent, asemenea unei perdele de argint, suiera, împu?ineaza lumina zilei. E abia zece diminea?a, dar lui Linden i se pare ca este un amurg care scânteiaza umed. Soferul de taxi spune ca vrea sa se mute definitiv, sa fuga din Paris, sa se duca dupa soare, sa se întoarca în Martinica cea înmiresmata, locul sau de bastina. În timp ce masina lasa în urma aeroportul Charles de Gaulle si se târaste pe autostrada blocata si pe soseaua de centura, Linden nu poate sa nu-i dea dreptate. Suburbiile îmbibate cu apa sunt deprimante, contururi îngramadite de cuburi greoaie cu firme luminoase stridente care pâlpâie prin burni?a. Îi spune soferului sa porneasca radioul, iar omul îi lauda franceza, perfecta „pentru un american“. Linden zâmbeste larg. I se întâmpla ori de câte ori se întoarce la Paris. Raspunde ca este franco-american, ca s-a nascut în Fran?a, dintr-un tata francez si o mama americanca, si vorbeste amândoua limbile fluent, fara accent. „Ce zici de treaba asta, ei?“ Soferul chicoteste, îsi face de lucru cu radioul – „ma rog, monsieur chiar pare american, nu? Înalt, atletic, cu blugi, pantofi sport, nu ca parizienii, cu costumele si cravatele acelea fistichii“.

La stiri se vorbeste doar despre Sena. Linden asculta, în timp ce stergatoarele de parbriz scâr?âie si arunca pârâiase într-o batalie fara sfârsit. Fluviul se tot umfla de cinci zile, începând cu 15 ianuarie, si se loveste de gleznele zuavului. Linden stie ca uriasa statuie de piatra a unui soldat colonial asezata chiar sub pont de l’Alma indica nivelul fluviului. În 1910, în timpul revarsarii uriase care a inundat orasul, apa urcase pâna la umerii zuavului. Soferul rasufla: „N-ai cum sa împiedici revarsarea unui fluviu, n-are rost sa te lup?i cu natura. Oamenii trebuie sa înceteze sa mai strice natura; toate acestea sunt felul ei de a se razbuna pe noi“. Pe când masina se urneste prin circula?ia înceata si ploaia neînduratoare loveste pe plafonul masinii, Linden îsi aminteste de e-mailul pe care i l-au trimis de la hotel mar?i.

Draga domnule Malegarde,

Va asteptam cu drag sa fi?i oaspetele nostru de vineri, 19 ianuarie, la prânz, pâna duminica, 21 ianuarie, seara (pute?i elibera târziu camera, dupa cum a?i solicitat). Însa circula?ia în Paris ar putea fi problematica din cauza cresterii nivelului Senei. Din fericire, hotelul Chatterton, situat în arondismentul al XIV-lea, nu se afla într-o zona expusa la inunda?ii si, prin urmare, nu va fi afectat. Deocamdata, prefectura ne informeaza ca nu avem motive de îngrijorare, dar este politica noastra sa ne punem oaspe?ii la curent. Va rog sa ne anun?a?i daca ave?i nevoie de ajutor. Cu stima.

Linden îl citise la aeroportul din Los Angeles înainte de a decola spre New York, unde trebuia sa fotografieze o actri?a britanica pentru Vanity Fair. Le trimisese mai departe mesajul surorii lui, Tilia, la Londra, si mamei lui, Lauren, în valea râului Drôme, care trebuiau sa i se alature la Paris în vinerea aceea. Linden nu-l inclusese si pe Paul printre destinatari, deoarece tatal lui aprecia numai scrisorile si vederile, nu si e-mailurile. Raspunsul surorii lui, pe care-l primise când aterizase câteva ore mai târziu la JFK, îl facuse sa chicoteasca. „Inunda?ii?! Ce? Iar? Nu ?ii minte ca a fost deja o inunda?ie cumplita la Paris anul trecut în noiembrie? Si cea din iunie 2016? Ne-a luat câ?iva ani sa organizam nenorocirea asta de weekend, si acum ne confruntam cu o inunda?ie?!“ Încheia cu o serie de emoticoane încruntate. Mai târziu, mama lor le raspunsese amândurora: „Venim cu barca daca trebuie si-l smulgem pe taica-tau de lânga copacii lui! Ca sa fim, în sfârsit, împreuna! Sub nici o forma nu anulam reuniunea de familie! Ne vedem vineri, iubi?ii mei!“ Familia Malegarde se întâlnea la Paris sa sarbatoreasca a saptezecea aniversare a lui Paul si patruzeci de ani de casatorie pentru Lauren si Paul.

Linden nu se mai gândise prea mult la avertismentul celor de la hotel. Când plecase de la New York la Paris joi seara, se sim?ea obosit. Avusese doua zile pline, iar înainte de asta, saptamâni de munca intensa prin toata lumea. Ar fi preferat sa mearga acasa, la San Francisco, pe Elizabeth Street, la Sacha si la pisici. Nu-i vazuse prea mult în ultima luna. Rachel Yellan, dinamica lui agenta, îi daduse o mul?ime de proiecte, un vârtej aiuritor dintr-un oras în altul, care-l epuizase si-l facea sa tânjeasca dupa un ragaz. Casa îngusta, albastra din Noe Valley si îndragi?ii sai locuitori trebuiau sa astepte pâna se termina acest eveniment special în familie. „Doar noi patru“, spusese mama lui cu atâtea luni în urma, când facuse rezervare la hotel si la restaurant. Astepta cu nerabdare acea reuniune? s-a întrebat el în timp ce decola avionul. Nu petrecusera mult timp împreuna, to?i patru, de când el era adolescent si locuia la Sévral, si cu atât mai mult dupa ce plecase de la Vénozan, domeniul familiei tatalui sau, în 1997, la aproape saisprezece ani. Îsi vedea parin?ii o data sau de doua ori pe an si sora ori de câte ori mergea la Londra, lucru care se întâmpla frecvent. Oare de ce „doar noi patru“ îi dadea, simultan, un sentiment de liniste si o anume angoasa?

În timpul zborului spre Paris, Linden citise Le Figaro si îsi daduse...