King Regele de inima ro¿ie

1. Auflage 2026
ISBN: 978-606-40-3178-5
Verlag: PublishDrive
Format: EPUB
Kopierschutz: 0 - No protection

E-Book, Deutsch, 240 Seiten

BESTSELLER NEW YORK TIMES
Un literary romance despre iubire matura, prietenie ?i puterea iertarii de a schimba destine.
Daca î?i plac romanele despre rela?ii autentice, cite?te Heart the Lover. Ideal pentru cei care iubesc romane despre rela?ii complexe ?i emo?ii profunde.
'O adevarata maestra a tensiunii sexuale care se înfiripa lent, a dorin?ei ce cre?te pe nesim?ite ?i a împlinirii amânate cu o rafinata cruzime - cea mai reu?ita carte a sa de pâna acum.'- New York Times Book Review
Jordan este o tânara dintr-o familie disfunc?ionala care încearca sa se regaseasca la facultate. Pasiunea pentru literatura o aduce aproape de doi colegi, Sam ?i Yash. La scurt timp, începe o rela?ie cu Sam. Diferen?ele dintre ei devin tot mai evidente cu trecerea timpului, dar se teme ca despar?irea ar duce ?i la întreruperea prieteniei cu Yash. Oare între ei este doar prietenie? Ani mai târziu, scriitoare afirmata, o regasim într-o casatorie armonioasa, cu un so? iubitor ?i doi copii. Dar trecutul irumpe nea?teptat în via?a ei...
O carte despre iubire negata, nostalgie pentru anii studen?iei ?i sentimente greu de articulat chiar ?i dupa o via?a întreaga.
O poveste tulburator de frumoasa despre iubire, prietenie ?i for?a vindecatoare a iertarii. De la autoarea bestsellerului Scriitori ?i îndragosti?i.
?i-au placut Sally Rooney, Elena Ferrante, John Green? Cite?te Lily King, 'Regele de inima ro?ie' - o poveste despre cine devii când iube?ti.
O poveste despre iubire matura. Un roman despre rela?ii reale, vulnerabilitate ?i curajul de a iubi din nou, chiar ?i atunci când trecutul apasa.
Despre oamenii care ne schimba via?a. Prieteniile, întâlnirile ?i alegerile personajelor dezvaluie cât de profund ne pot transforma rela?iile.
Emo?ie autentica, fara cli?ee. Scriitura sensibila a lui Lily King exploreaza iubirea, regretul ?i iertarea cu o sinceritate rara.
Un roman despre alegeri ?i noi începuturi. Uneori iertarea nu schimba trecutul, dar poate deschide drumul catre o alta via?a.
'Unul dintre cele mai devastatoare emo?ional ?i mai profund în?elepte romane pe care le-am citit vreodata... Ca toate car?ile lui Lily King, Regele de Inima Ro?ie este literar fara sa fie pre?ios, înduio?ator fara sentimentalism ieftin... sfâ?ietor, extrem de romantic, de o luciditate implacabila.' - Boston Globe
'Doar Lily King poate spune o poveste atât de impregnata de durere ?i atât de plina de speran?a.' - Washington Post
'Cu Regele de Inima Ro?ie, Lily King se întoarce la ceea ce face mai bine decât oricine în zilele noastre: sa scrie romane de dragoste cu ritm alert, care încetinesc brusc doar pentru a-?i trage un pumn în stomac.' - Chicago Tribune
Partener media: DIGI FM
Lily King a crescut în Massachusetts, are o diploma în literatura engleza la University of North Carolina at Chapel Hill ?i un masterat în scriere creativa la Syracuse University. Este autoarea a ?ase romane, traduse în 28 de limbi ?i recompensate cu nenumarate distinc?ii. Romanul sau de debut, The Pleasing Hour, a câ?tigat Barnes and Noble Discover Award, Whiting Writer's Award, iar al patrulea roman al sau, Euphoria, a fost recompensat cu Kirkus Award, The New England Book Award ?i a fost finalist la National Book Critics Award. Povestirile, eseurile ?i recenziile lui Lily King au aparut în publica?ii precum New York Times, Washington Post, Vogue, Los Angeles Review of Books ?i One Story. Locuie?te cu so?ul ei în Portland, Maine. La Editura Trei, de aceea?i autoare, a aparut romanul Scriitori ?i îndragosti?i (2021).

Autoren/Hrsg.

King, Lily

Leseproben

Profesorul ?ine în mâna doua coli de hârtie portocaliu-neon.

— În pofida ambalajului ei vulgar, spune, vânturând câte o coala în fiecare mâna, ca un arbitru la Daytona, ma simt obligat sa v-o citesc cu voce tare.

Tema fusese sa cream o versiune contemporana a eseului History of Life and Death, al lui Bacon. Eu a?teptasem pâna în ultimul moment s-o scriu. Singura hârtie pe care o aveam în casa erau ni?te coli groase, ramase de la petrecerea noastra de Halloween. ?i n-a fost u?or sa introduc cartonul acela în ma?ina mea de scris.

Profesorul mai degraba o interpreteaza decât o cite?te. Îi da mai multa via?a ?i mai mult umor decât crezusem eu ca are.

La curs sunt doi tipi de?tep?i. Stau în fa?a, împreuna, ?i le vad doar cefele, una cu par ?aten-aramiu, cealalta cu o coada de cal groasa, neagra. Profesorul le cere atât de frecvent parerea, încât ma gândesc ca sunt asisten?ii lui. Când eseul se întoarce din mâna în mâna la mine, amândoi se rasucesc sa vada unde se duce.

Dupa ziua aceea, tipul cu parul aramiu începe sa migreze în spate. Dupa trei cursuri se a?aza lânga mine.

În curând ma conduce dintr-un capat în celalalt al campusului, la Mobilier modern, singurul curs de istoria artei la care mai erau locuri libere când m-am înscris eu. La cursul nostru de literatura din secolul al XVII-lea suntem doar vreo treizeci, dar Mobilierul modern se ?ine într-un amfiteatru cu scaune capitonate, fixate pe o panta abrupta, pâna jos, la profesor ?i pupitrul sau. În spatele lui e un ecran mare, pe care se succeda fotografii cu ?ezlongul B 306 al lui Corbusier ?i seturi de masu?e Bauhaus, care intra una într-alta. La cursul acesta recuperez mult din somnul pierdut.

Sam face pa?i mici, sacada?i, ?i vorbe?te cu întreruperi, mici izbucniri articulate, urmate de taceri lungi. Discutam doar despre curs.

— Nu-i acorda suficienta aten?ie lui Cromwell, spune, ?i faptului ca opozi?ia fa?a de el a galvanizat imagina?ia unei întregi genera?ii de scriitori.

Îi dau dreptate. Cum sa nu-i dau? Eu sunt doar o studenta, iar el este un savant. Te prinzi de asta din prima. Eu n-am mai cunoscut un savant care sa nu fie profesor. Iar Sam nici macar nu este masterand. E în ultimul an, ca mine.

Mai târziu ma duc la biblioteca ?i citesc despre Cromwell, iar data viitoare când mergem la Mobilier modern plasez o glumi?a despre Parlamentul Trunchiat. Sam râde mut, mai degraba gâfâie.

Ma întreaba daca am vazut Vânatorul de cerbi ?i-i spun ca da ?i ma gândesc c-o sa faca o compara?ie ceva cu Venitore, vânatorul, din The Compleat Angler1. În schimb, ma întreaba daca vreau sa-l revad, cu el. Ruleaza în campus, vineri seara.

Ne întâlnim la Uniunea Studen?ilor. Mi-a cumparat deja bilet. Au pus câteva rânduri de scaune metalice ?i un ecran pe un suport. Stam ?i a?teptam sa se stinga luminile. Colega mea de camera, Carson, trece pe lânga noi cu prietenul ei, Bud, un tip din For?ele Speciale, care da o fuga cu ma?ina de la Fort Bragg ori de câte ori are ocazia. Se cearta în timp ce se strecoara catre ni?te locuri libere, la trei rânduri în fa?a noastra, pe urma, odata a?eza?i, se apuca sa se pipaie.

Filmul începe. E lung ?i brutal. Jumatate din timp ma uit în poala. Sam sta lânga mine ca un necunoscut. În final se cânta „God Bless America“ la cina de dupa înmormântarea lui Christopher Walken, cadrul înghea?a ?i s-a terminat. Sam se ridica de cum începe genericul, iar eu ies dupa el de la Uniunea Studen?ilor.

O luam pe un drum din campus care nu duce nici la camera mea din Pye Street, nici în ora?, unde ma gândisem ca vom merge sa bem ceva. Îmi arata caminul lui din primul an ?i eu i-l arat pe al meu, în curtea alaturata. Din cauza filmului, cladirile acestea, cur?ile acestea, anii ace?tia din vie?ile noastre par de o naivitate insuportabila. A? face un comentariu, dar ?i asta mi se pare naiv. În schimb, îi zic ca trebuie sa ma scol devreme ?i el ma întreaba daca a? avea chef de o bere.

Pornim în direc?ia barurilor, dar el vireaza pe o strada laturalnica, apoi intra pe poarta unui gard alb ?i urca pe o carare cu dale de piatra, pâna la o u?a luminata de un bec.

— Unde suntem?

— Acasa la mine.

Îmi dau seama ca a vrut sa-mi arate cladirea, ?tia ca va fi o atrac?ie.

A?a ?i este.

Rasuce?te mânerul — casa e descuiata — ?i-mi ?ine u?a sa intru. Pa?esc într-un holi?or din care pornesc în stânga ni?te trepte abrupte. În dreapta e o masu?a cu o lampa ?i un blocnotes cu un stilou deasupra. Dincolo de o u?a deschisa e un living zugravit în albastru-închis, cu o canapea în dungi ?i un perete de car?i.

Fac o remarca despre numarul car?ilor.

— Astea-s doar cele care n-au mai încaput, spune el.

Traversez în urma lui livingul ?i intram într-un birou spa?ios, ca dintr-un film vechi — patru pere?i cu car?i din podea pâna-n plafon, o masa mare, cu picioare groase, ?i un fotoliu de piele în fa?a ?emineului.

— Aici î?i fumezi tu pipa seara?

Schi?ând un zâmbet, deschide sertarul de sus al mesei de lânga fotoliul de piele, pentru a da la iveala patru pipe vechi, a?ezate frumos pe un suport de lemn.

Eu râd ?i el gâfâie.

— A cui e casa asta?

— A lui dr. Gastrell. Ai facut Chaucer cu el? Sau seminarul despre Milton?

Clatin din cap. Am auzit de Gastrell. „Gastric“, îi zice lumea. Nu te apropia, mi s-a spus, e notoriu de dificil. Chiar po?i sa participi la seminare daca nu e?ti înca masterand?

— ?i-a luat un an sabatic, face cercetare la Merton.

Vede ca nu ?tiu despre ce vorbe?te.

— La Oxford. Ne-a rugat sa avem grija de casa cât e el plecat.

— V-a rugat?

— Pe Yash ?i pe mine.

Yash?

Sunt atâtea lucruri pe care se a?teapta sa le ?tiu!

Dupa care niciunul dintre noi nu mai ?tie ce sa spuna. Sam închide sertarul cu pipe ?i eu îl întreb unde e baia. Îmi arata o u?a înclinata, sub scara. Nu ma preseaza nicio nevoie, de fapt. Trebuie doar sa fiu singura o clipa. Vasul de toaleta e adânc ?i pu?inele mele picaturi de urina se aud când lovesc apa, a?a ca ma opresc. Oglinda de deasupra chiuvetei este un oval fixat sus pe perete. Îmi vad jumatate din frunte, ba un ochi, ba altul, daca ma înal? în vârful picioarelor.

În hol nu e nimeni, u?a dinspre strada e la câ?iva pa?i. În zece minute a? putea fi în camera mea din Pye Street. Dar Carson ?i Bud vor fi acolo, ocupa?i cu una-alta. Se deschide un frigider ?i ma iau dupa sunet.

Stam cu sticlele noastre de bere pe canapeaua în dungi din camera albastru-închis. Pernele sunt rigide, noi suntem rigizi ?i el nu este genul care sa se teama de o pauza lunga. Râcâim etichetele de pe sticle ?i vorbim sporadic. Ma întreaba daca am mult de lucru la sfâr?itul acesta de saptamâna ?i-i spun ca trebuie sa scriu o povestire scurta.

— De ce?

— Pentru cursul meu de fic?iune.

Da din cap lent, absorbit de un gând pe care s-a hotarât sa nu mi-l împarta?easca.

— Despre ce vei scrie?

Îmi plimb privirea prin încapere.

— Despre asta-aseara, probabil.

Pare alarmat. Apoi gâfâie.

— Buna gluma!

U?a casei se deschide ?i se izbe?te de perete.

— Sa dea dracu’! zice o voce în hol.

U?a se trânte?te la loc.

— O încui, în caz ca m-a urmarit.

Un hohot de râs.

— E?ti acasa? Cum a fost cu Daisy?

Intra cu elan în camera, e celalalt tip de la cursul nostru. Yash.

— Aoleu! Uite-o chiar aici.

?i-a desfacut parul din coada de cal, e des ?i negru, pu?in peste umeri. Se cazne?te sa se opreasca din râs.

— Daisy? zic eu.

— Daisy, da, raspunde el. A?a le zicem noi fetelor cu care ie?im. Iar fata cu care am ie?it eu asta-seara a fost o Daisy de pomina.

Zâmbe?te larg ?i vine mai aproape. Îi arunc o privire lui Sam, îngrijorata ca o sa-l dea afara, dar el schi?eaza un rânjet pe care nu i l-am mai vazut pâna acum. E la fel de u?urat ca mine ca acum suntem în trei.

— Ce s-a întâmplat? întreaba.

— Pai, ma duc s-o iau de la Kappa, spune Yash, stând în fa?a masu?ei de cafea, vizavi de noi.

Eu ?i Sam ne lasam pe spate în acela?i timp, de parca am fi pornit televizorul.

 — Trebuie sa te înscrii ?i sa dai sânge, ?i sa depui un juramânt de castitate, ?i dup-aia trebuie sa stai sa a?tep?i într-un salon de cacat, cu milieuri pe toate mesele, douazeci de minute, împreuna cu to?i ceilal?i penibili. Doamne, era acolo ?i tipul ala, Ian — ala care a citat ultimele cuvinte ale lui Victor Hugo.

Sam chicote?te.

— Vad o lumina neagra.

— Am vazut ?i eu o lumina neagra la Kappa, asta-i sigur. Locul ala î?i da fiori ?i mai ?i pute, e ca izul de pe degetele maica-mii de la toate chestiile în care ?i-a bagat mâna în cursul zilei.

Se uita la mine ?i împunge de câteva ori cu degetul în aer.

 — Maica-mea e o bagacioasa de...