Macdonald Pâna la ultima pagina

1. Auflage 2026
ISBN: 978-606-40-3154-9
Verlag: PublishDrive
Format: EPUB
Kopierschutz: 0 - No protection

E-Book, Deutsch, 368 Seiten

Singuratica April lasa un bilet anonim într-o carte pentru Westley, vânzatorul cu zâmbet blând de la libraria din cartierul ei. Dar soarta aranjeaza altfel lucrurile. Laura, o mama singura ?i ocupata, care renun?ase la dragoste, cumpara cartea, gase?te biletul ?i crede ca Westley i l-a lasat ei. Un barbat chipe? care iube?te car?ile pare sa aduca în via?a ei exact schimbarea pe care o a?tepta. O ?esatura emo?ionanta de identita?i gre?ite ?i întâlniri întâmplatoare, Pâna la ultima pagina este un omagiu jucau? adus prieteniei, pove?tilor de dragoste ?i lucrurilor uitate între paginile car?ilor pe care le-am iubit.
'Noi prietenii ?i pove?ti de dragoste înfloresc în acest roman reconfortant, o lectura obligatorie pentru cei care cred ca librariile sunt locuri speciale.' - Booklist
'Amplasat într-un Seattle postpandemic, romanul abordeaza realitatea ?i importan?a rela?iilor: cu locuri, cu al?i oameni ?i cu obiectele care ne sunt dragi.' - Seattle Magazine
'De?i exista ?i idile care se contureaza, povestea principala este, înainte de orice, despre curajul necesar pentru a trai via?a pe care ?i-o dore?ti... O lectura încântatoare pentru pasiona?ii de cuvântul scris ?i pentru oricine a sperat vreodata sa gaseasca dragostea într-o librarie.' - Kirkus Reviews

Autoren/Hrsg.

Macdonald, Moira

Leseproben

1
April

Scrisoarea a fost o gre?eala. Era sigura de asta.

April se întreba adesea daca nu cumva faptul ca locuia singura îi dadea prea mult timp de gândit. Avea tendin?a de a supraanaliza totul, de a-?i spune pove?ti care sa-i ?ina companie, care sa-i umple încaperile altfel goale. Locuin?a ei, de exemplu, era sursa nenumaratelor pove?ti: un apartament confortabil, cu un singur dormitor, la etajul al treilea al unei cladiri simple din caramida, ridicate prin anii 1920. Uneori April î?i închipuia o familie mica locuind aici în perioada Marii Depresiuni, poate cu un cear?af tras pe post de perdea în jurul unui col? din sufragerie pentru a le oferi parin?ilor pu?ina intimitate. Sau o femeie locuind singura în anii 1940, lucrând la o linie de asamblare dintr-o fabrica din Seattle ?i a?teptându-?i so?ul sau logodnicul sa se întoarca de pe front. Sau o femeie singura din anii 1960, o secretara în stilul celor din Mad Men, într-o rochie colorata, care îi admira pe to?i barba?ii ce aveau o slujba întocmai cum î?i dorea ea ?i care se întreba când avea sa se schimbe ?i via?a ei. Fiecare dintre ei ar fi putut sa-?i lase amprenta în zgârieturile fine din parchet, în sparturile abia vizibile în faian?a din baie sau în hârtia veche, îngalbenita, de pe fundul rafturilor debaralei. Poate unii dintre ei erau înca în via?a, traind în alta parte, amintindu-?i cu drag de anii în care locuisera în apartamentul din acel bloc lini?tit din Seattle, cu vedere primavaratica înspre cire?ii rozalii de pe strada de dedesubt. Uneori April î?i închipuia o reuniune în garsoniera ei, cu oamenii din epoci diferite care, cumva, ca prin magie, ajungeau sa împarta acela?i timp ?i spa?iu. Probabil s-ar fi îngrozit când ar fi auzit cât da ea pe chirie ?i ca înca nu ajunsese sa schimbe hârtia de pe fundul rafturilor. (O schimba cineva, pe bune acum?)

Pentru moment însa, April era concentrata pe ceva cu totul nou, ceva cu mult diferit de acei patru pere?i atât de familiari, placut decolora?i. Scrisese misiva ?i o lasase la destina?ie, regretându-?i fapta aproape imediat.

În zilele noastre, nimeni nu parea sa mai scrie scrisori, însa lui April îi placea la nebunie ideea de coresponden?a scrisa de mâna, pe hârtie, deloc asemanatoare cu un e-mail — scrisul de mâna, cu buclele, rotunjimile ?i unghiurile sale, parea a fi o harta în miniatura a esen?ei unei persoane sau un portal catre un alt timp, asemenea unui roman din epoca victoriana scris cu un stilou cu peni?a scâr?âitoare. Însa ?tia prea bine ca unele scrisori nu trebuiau niciodata trimise. Scrisorile marturiseau, poate, un secret dureros; genul de secret pe care era mai bine sa-l iei cu tine în mormânt sau macar sa-l por?i cu tine la batrâne?e, oricum s-ar fi manifestat aceasta. Scrisori care con?in echivalentul scris al accesului de plâns al unui copila?, o furie disipata degraba prin intermediul unor mâzgalituri navalnice pe o bucata de hârtie. Scrisori care duc mai departe zvonuri ce ar putea sau nu sa fie adevarate — sau cu atât mai mult daca sunt adevarate. Ori scrisori compuse târziu în noapte, începând cu un „Nu ma cuno?ti, dar...“ ?i continuând cu exprimarea a ceva ce nu poate fi descris decât ca o pasiune fa?a de cineva pe care nu îl ?tii prea bine.

Din pacate, scrisoarea pe care o formulase ea era exact de tipul celei din urma.

?i cu toate ca nu ai fi putut sa spui ca o trimisese propriu-zis, aceasta ajunsese negre?it la destina?ie: strecurata printre paginile unei car?i — Magpie Murders de Anthony Horowitz, ca sa fim mai preci?i — ?i pusa în teancul de car?i vechi de pe biroul-recep?ie din Read the Room, libraria din cartier, aflata la nici doua strazi departare de blocul în care locuia April, într-o dupa-amiaza senina de mai, care parea sa freamate de promisiuni. La librarie, un barbat de treizeci ?i ceva de ani, pe care April nu ?tia cum îl cheama, cu o barba neîngrijita care-l prindea de minune ?i cu genul de zâmbet blând care ar fi putut inspira versuri nereu?ite, avea rolul de a recep?iona car?ile vechi nou-venite, de a le sorta ?i de a le verifica. Tot el avea sa gaseasca scrisoarea — April era sigura de asta — ?i sa o citeasca. Parea meticulos în ce facea, întocmai genul de persoana care ar aprecia misterul unui corespondent anonim. De?i era foarte, dar foarte aratos — cu siguran?a nu era actor, însa arata de parca ar fi putut sa fie unul —, parea destul de lini?tit ?i poate chiar pu?in timid, un adevarat ?oarece de biblioteca. Îl vazuse interac?ionând politicos cu clien?ii, ba chiar o data l-a ?i urmarit cu privirea cum cauta online o carte pentru un batrân care se aratase foarte sceptic în privin?a computerelor. Pe scurt, parea de treaba.

April era pregatita pentru genul „de treaba“. Era, oficial, singura. Lucratul de acasa paruse foarte convenabil la început, însa acum devenise ceva permanent fara ca ea sa fi consim?it macar — ?i, fiind o persoana cu tendin?e de introvertit, se adaptase la situa?ie mult prea u?or. Mai deunazi ie?ise la o plimbare — se silea sa iasa din apartament macar o data pe zi, indiferent de vreme, chiar ?i pe ploaia de primavara atât de frecventa în Seattle — ?i se trezise aratând mult prea mult entuziasm fa?a de un ca?el cu pulovera?, al carui stapân îl trasese repede de lânga ea. Acest lucru o facuse pe April sa intre la banuieli: daca nu mai ?tia cum sa discute cu oamenii? Dar pe cine sa exerseze? Nu se întâlnea cu nimeni. Pâna ?i vecinii din bloc pareau sa fie la fel de lini?ti?i ?i de solitari ca ea, doar rareori aventurându-se afara. April le auzea muzica, pa?ii ?i bufniturile misterioase, însa arareori îi ?i vedea — ?i mai degraba î?i imagina pove?tile lor decât sa-i cunoasca pe bune.

Ar fi putut, desigur, sa mearga direct la librar ?i sa-l salute, ca o persoana normala, însa ideea scrisorii îi rasarise în minte într-o noapte, târziu, dupa ce urmarise doua comedii romantice la rând, la scurt timp dupa ce recitise Str. Charing Cross nr. 84. Lucrurile se desfa?urau atât de armonios în filme, iar scrisorile din carte (dintre un librar, a observat April, ?i o femeie careia îi placea la nebunie sa citeasca) erau atât de fermecatoare, încât atunci, în toiul nop?ii, paruse o idee minunata. Uneori, chibzuise April, stând pe întuneric la biroul ei, nu trebuia decât sa azvârli ceva în lume ?i sa vezi ce se întâmpla. În diminea?a urmatoare, pusese degraba scrisoarea între paginile car?ii, fara sa-?i îngaduie ragazul de a-?i regândi ac?iunea. Iar acum, pe când dupa-amiaza târzie se transforma într-o seara lini?tita ?i racoroasa, nu-i venea u?or sa ramâna concentrata la lucru.

?ârâitul interfonului i-a întrerupt ?irul gândurilor, facând-o sa tresara. Ca de obicei, nu a?tepta pe nimeni; fratele sau, Ben, era singurul om din via?a ei care avea obiceiul sa apara neanun?at, însa ?tia ca în dupa-amiaza aceea se afla la o audi?ie pentru un musical, de?i habar n-avea sa cânte. A traversat încaperea ?i a apasat pe buton.

— Da?

— Am de livrat o pizza pentru... Jackson?

— Îmi pare rau, a zis April, Jackson sta alaturi. La 305.

Nu era prima oara când livratorul gre?ea apartamentul. Domnul Jackson, un înva?ator pensionat cu care April discutase scurt de câteva ori pe scari sau la intrarea în bloc, comanda pizza în fiecare joi. Se sim?ea stânjenita pentru faptul ca ?tia acest lucru, poate ca avea prea mult timp liber la dispozi?ie daca studia obiceiurile vecinilor.

— Mersi!

De la fereastra, April l-a urmarit cu privirea pe livrator cum se întoarce la ma?ina lui, una mica, cu doua u?i ?i cu o felie uria?a de pizza din plastic pe capota. Poate ca cineva îl a?tepta la sfâr?itul turei — cineva care preîncalzise cuptorul pentru pizza pe care el avea s-o aduca acasa, cineva interesat sa auda despre cum îi mersese peste zi ?i despre aventurile lui cu livratul pizzelor. Cineva care n-a trebuit sa lase un bilet într-o carte ca sa întâlneasca pe altcineva. Ma?inu?a a luat-o din loc.

În orice caz, scrisoarea fusese trimisa. În fond, ce avea sa se întâmple daca librarul avea s-o citeasca? Probabil nimic, s-a gândit April, reluându-?i locul la biroul ei ?i continuând sa despice firul în patru. Poate ca femeile mature — April avea treizeci ?i trei de ani, o vârsta care o facea sa se simta nici prea batrâna, nici prea tânara —, care lucrau de-acasa pentru companii serioase de tehnologie, nu trebuiau sa se închipuie în pielea vreunei eroine non-blonde din filmele Norei Ephron. (Parul lui April era de un castaniu-deschis, deloc în stilul comediilor romantice, cu toate ca îi placea sa creada ca avea o frizura mai reu?ita decât Meg Ryan în Mesaj pentru tine.) Poate ca plictiseala ?i singuratatea o determinasera sa faca un pas prea departe. Poate ca nu se pricepea prea bine la scris. ?i nici macar nu era o scrisoare, mai degraba un paragraf, care poate ca ar fi avut nevoie de înca o revizuire — era prea scurt ?i nu suficient de amuzant. April credea în rescriere, în încercarea de a face lucrurile mai bine. În întinderea goala a serii ei, se temea ca scrisoarea pe care o lasase între paginile car?ii avea sa fie...