Mihali Curajul de a spune nu

Forme ale supunerii voluntare
1. Auflage 2026
ISBN: 978-606-40-3177-8
Verlag: PublishDrive
Format: EPUB
Kopierschutz: 0 - No protection

E-Book, Deutsch, 280 Seiten

Partener media: RFI România
Într-o lume aflata permanent într-un vârtej de neoprit, curajul de a spune NU a devenit azi o virtute civica, politica ?i sociala. Este expresia unei forme de rezisten?a la strategiile care ne seduc cu apelurile pentru o via?a 'autentica' ?i 'împlinita', dar care ne fac sa fim obedien?i de bunavoie, gata sa mergem 'cu valul'. Ciprian Mihali descrie multiplele forme de supunere voluntara (cognitiva ?i afectiva, deopotriva) ?i felul în care ne lasam în voia unor re?ete de via?a promi?atoare sau chiar miraculoase. Dar nu judeca aceasta obedien?a ca pe o decadere, ci o vede ca pe un mod de a ne integra, de a fi 'în rând cu lumea', fara sa ridicam prea multe întrebari ?i fara sa mai facem un pas înapoi, ca sa sesizam toata ?esatura politico-economica în care ne-am lasat prin?i. Acestei tendin?e de resemnare ?i retragere din spa?iul public, autorul îi contrapune curajul de a spune NU limitarilor lumii de azi ?i de a participa activ la un viitor comun, mai just ?i mai bun pentru cât mai mul?i dintre noi.
CIPRIAN MIHALI este profesor de filosofie la Universitatea 'Babe?-Bolyai' din Cluj-Napoca. Printre cele mai recente lucrari ale sale se numara Dic?ionar ilustrat de educa?ie sociala (Humanitas, 2023), Om precar, om suveran. Rostul filosofiei în societatea digitala (Trei, 2023), precum ?i traduceri din Michel Foucault, Discursul filosofic (Trei, 2024), respectiv Achille Mbembe, Comunitatea terestra (Idea, 2024).
În colec?ia FilosoFii au mai aparut:
Donald J. Robertson - Cum sa gânde?ti ca Socrate. Filosofia antica, un mod de via?a pentru lumea de azi
Theodor Paleologu - Cine mai opre?te Apocalipsa?
Ilaria Gaspari - Via?a secreta a emo?iilor
Peter Sloterdijk - Trebuie sa î?i schimbi via?a
Saul Perlmutter, John Campbell, Robert MacCoun - Gândirea mileniului trei. Cum sa gase?ti sens într-o lume fara sens
Michel Foucault - Istoria sexualita?ii, vol. 1. Voin?a de a ?ti
A.C. Grayling - Filosofie ?i via?a. Marile întrebari despre cum sa traim
Hanno Sauer - Inventarea binelui ?i raului. Istoria culturala a moralita?ii

Autoren/Hrsg.

Mihali, Ciprian

Leseproben

Introducere

Când începe o carte sa fie o carte?

Când ideea ei se na?te în mintea autorului? Când planul ei capata contur? Sau când primele rânduri se a?tern pe pagina? Dar nu cumva când pleaca la tipar, încheiata, daruita sau abandonata ireversibil de catre autor cititorilor sai?

O carte se na?te în fiecare din aceste momente, care pot fi îndepartate în timp unul de celalalt. A? putea chiar spune ca ea se na?te de fiecare data altfel. Ea este de fiecare data alta, este o mul?ime de car?i diferite, atât de diferite încât par sa nu poata fi niciodata una singura. Iar când ea devine totu?i una singura, aceea de la final, aceea care se închide între coper?i la editura, în ea se aduna urmele tuturor car?ilor anterioare, de la urma cea mai îndepartata a primei idei pâna la fraza care încheie textul ?i punctul care îl elibereaza o vreme pe autor de grija scrisului. O mie de car?i în una singura, bântuita de stafiile tuturor celor care nu au mai devenit car?i, care nu au vazut ?i nu vor vedea niciodata lumina zilei.

A?a s-a întâmplat ?i cu aceasta carte. E greu de spus când a încol?it prima ei idee. A fost cu ani în urma, fara îndoiala, într-un moment imposibil de situat. A fost ca raspuns la o întrebare sau la o mul?ime de întrebari ivite din încântarea citirii unor alte car?i ?i din confruntarea cu experien?ele vie?ii de zi cu zi, cu oameni care ?i-au pus ?i ei întrebari. Dar incertitudinea staruie ?i aici: e cu neputin?a de ?tiut daca actualitatea a provocat întrebarea sau daca întrebarea a scormonit în rama?i?ele cotidianului pentru a-?i extrage de acolo ascu?imea formularii ?i bântuirea interogativa.

Oricum ar fi, dupa acest moment originar, întrebarea — care se preschimba ?i ea pe masura ce prezentul însu?i se metamorfozeaza — devine obsedanta. Atât de obsedanta încât, precum o stafie, î?i schimba forma de la o zi la alta, cu fiecare revenire a ei, cu fiecare eveniment care-i modifica direc?ia, logica interna sau, pur ?i simplu, ra?iunea de a fi.

Asemenea lui Michel Foucault, ?i eu cred ca filosofia este un soi de jurnalism radical. Ca, fiind mo?tenitori ai proiectului modern care a facut din „ziua de azi“ spa?iul predilect de interoga?ie al filosofiei, trebuie sa ne punem întrebarea cu privire la ceea ce se petrece cu noi, în jurul nostru, în fiecare zi. Suprafa?a accidentata a actualita?ii, pulsa?ia evenimentelor, monotonia de sub care a?teptam sa izbucneasca întâmplari care sa ne scoata din letargie, tragediile ?i comediile efemerita?ii, dar ?i rupturile de sens, razboaiele, pandemiile, crimele, dezastrele naturale, sociale sau politice — tot ceea ce sfâ?ie actualitatea pentru a-i dezvalui lipsa vreunui sens ascuns —, toate acestea hranesc misiunea jurnalistica a filosofiei.

Dar e vorba de un jurnalism decalat, pentru care lumea nu e mondenitate, nici oamenii, vedete, nici evenimentele, lucruri senza?ionale. ?i nu e nici un jurnalism „obiectiv“, prin care filosofia ar avea însarcinarea de a reda publicului, cu fidelitate ?i deta?are, ordinea lucrurilor, ?irul de netagaduit al (sensului) evenimentelor.

Întâlnirea cu actualitatea reverbereaza în mintea ?i afectul celui care se dedica filosofiei. Ea î?i depune urmele în nelini?ti, în entuziasme sau în îndoieli, în emo?ii taioase ori în sentimente difuze ?i persistente. Întarit (sau, dimpotriva, fragilizat?) de aceste trairi, filosoful purcede la diagnosticarea a ceea ce este. Un diagnostic subiectiv, fara îndoiala, de?i adeseori el cauta sa distileze trairile pentru a le da forma unor interoga?ii al caror con?inut eterogen trebuie sa fie îmbracat în înveli?ul epurat al unei ra?ionalita?i fara fisura. Sau macar care se pretinde astfel.

Diagnosticarea prezentului, cum ne spune acela?i Foucault, nu e o sarcina u?oara. Ea nu înseamna a emite opinii despre tot ce se întâmpla zi de zi. Nici nu înseamna a te ca?ara pe promontoriul pe care singur ?i-l construie?ti ?i de la înal?imea caruia, ferit de vâltoarea actualita?ii, scrutezi cu seninatate zadarniciile lumii ?i le evaluezi în func?ie de amplitudinea lor sau de umorile tale. Caci, facând asta, filosoful ar fi aceea?i fiin?a însingurata care a parut a fi întotdeauna, care î?i considera neadaptarea drept superioritate ?i angoasele drept în?elepciune.

Încercat de tot felul de întrebari, om al lumii ?i din lume, om printre atâ?ia al?i oameni, am încercat ?i eu sa detectez „evenimentul care ?ipa printre zgomotele pe care nu le mai auzim, într-atât ne-am obi?nuit cu ele“. Am cautat, de nenumarate ori, fara nicio garan?ie de succes, sa spun „ceea ce se da vederii în ceea ce vedem zi de zi“*. Am încercat sa smulg cenu?iului înconjurator semnele a ceea ce poate sa ne lumineze în?elegerea devenirii noastre comune. Din ce anume se compune prezentul a ceea ce suntem? Care sunt aluviunile ce compun humusul din care se hranesc gândurile ?i aprehensiunile celui care î?i ia, nefor?at de nimeni, misiunea de a diagnostica actualitatea? Care sunt intensita?ile care te strabat ?i care î?i schimba direc?ia când cau?i sa deosebe?ti lumina de cenu?iu, vederea de supraexpunere, vocea evenimentului de zgomotul înconjurator?

Pâna la urma, suntem cu to?ii fiii ?i fiicele vremurilor noastre ?i încercam sa ne extragem din aceste aluviuni, sa ne construim ca fiin?e distincte, capabile sa-?i în?eleaga ?i sa-?i construiasca via?a. Din acest punct de vedere, filosoful nu are vreun privilegiu. Într-un anume fel, filosofi ?i nefilosofi, diagnosticam în fiecare zi, masuram raul ?i nonsensul, cautam în?elesuri într-o lume atât de complicata încât cedam adeseori ispitei reconfortante a raspunsului simplificat. Caci cu to?ii ne aflam în permanen?a sub amenin?area raului ?i în a?teptarea vreunui sens mântuitor ?i cu to?ii socotim cum sa evitam amenin?area, cum sa împlinim a?teptarea, ?tiind în sinea noastra ca niciuna nu e definitiva ?i ireversibila.

Daca e sa-i gasim practicii filosofice o ra?iune de a fi, un în?eles aparte printre celelalte în?elesuri, atunci ea ar putea fi a?ezata în despicatura dintre rau ?i sens, pe linia firava care separa ?i ?ine laolalta ceea ce nu merge, ceea ce produce suferin?a ?i ceea ce se petrece ca împlinire, adica depa?ire a raului, reu?ita, fericire, sens deplin. De pe aceasta linie fina ?i uneori abia întrezarita, lumina se împra?tie înspre marginile raului ?i ale sensului, pâna acolo unde raul se pierde la marginea întunecata a orizontului, iar sensul î?i amâna sosirea pâna în zorii eterni ai unei zile ce tot promite sa vina, dar nu mai vine.

Pe linia sub?ire dintre raul ?i sensul care se mi?ca precum într-un joc al ielelor în societa?ile noastre de azi, într-un vârtej ame?itor ?i de neoprit, sta într-un echilibru precar ?i întrebarea care traverseaza aceasta carte: de unde ne vine curajul de a spune nu tuturor puterilor care ne impun sau ne seduc sa le raspundem afirmativ la toate strategiile lor de capturare?

De ce curajul de a spune nu pare sa devina astazi o virtute, inframorala sau extramorala, în orice caz civica ?i politica, sociala, ca forma de rezisten?a la strategiile pozitivarii? Daca acest curaj devine o virtute, nu e pentru a reintroduce negativitatea în vie?ile noastre, cel pu?in nu în forma neajunsului, a suferin?ei, a resentimentului, ci pentru a împiedica scurtcircuitul între ceea ce lipse?te ?i ceea ce promite sa raspunda — urgent, pe deplin, miraculos chiar — lipsei, pentru a o satisface: cuvinte, sentimente, obiecte, oameni, practici, re?ete, politici.

Structura car?ii

Acestei forme de curaj încerc sa-i dau un profil în paginile ce urmeaza ?i sa-i descriu declinarile posibile într-un proiect de filosofie sociala. ?i o voi face într-o carte care, construindu-se printr-un efort sus?inut ?i întins pe mai mul?i ani, s-a împar?it în doua volume. Pe parcursul scrierii rândurilor ce urmeaza am devenit con?tient de faptul ca trebuie sa împart acest proiect în doua. Prima parte, care se concretizeaza în paginile volumului de fa?a, ?i o a doua, a?teptând sa se materializeze dupa publicarea acestui dintâi volum. De?i ideea ini?iala a fost de a cuprinde totul între coper?ile unei singure car?i, pe masura ce ideile de mai jos prindeau contur, am în?eles ca ar trebui sa dezvolt aici, pe îndelete, o serie de în?elesuri ale supunerii voluntare, pe care le-am regrupat în doua categorii: supuneri cognitive ?i supuneri emo?ionale. Voi consacra, prin urmare, un al doilea volum sensurilor curajului de a spune nu, adica formelor de nesupunere civila, virtu?ilor democratice ?i morale, dar ?i dificulta?ilor ie?irii din iner?ie, conformism ?i subordonare.

În acest prim volum voi analiza mai multe modalita?i ale supunerii voluntare. Inspirat de o clasica formula a lui Étienne de La Boétie — ma refer la „servitutea voluntara“, sintagma ce apare în celebrul sau discurs din 1549** —, voi arata de ce devine atât de seducator sa ne conformam, sa mergem cu valul ?i sa fim a?a cum sunt ceilal?i. De ce tiranul care ne subjuga e mai degraba unul metafizic decât unul fizic, mai degraba unul care încol?e?te ?i cre?te în mintea noastra decât unul care ne oprima din vârful...