Nedelcu Zapezi de tei

1. Auflage 2026
ISBN: 978-606-40-3157-0
Verlag: PublishDrive
Format: EPUB
Kopierschutz: 0 - No protection

E-Book, Deutsch, 248 Seiten

Descopera o colec?ie vie de victorii, înfrângeri, iubiri pierdute ?i regasiri nea?teptate. O analiza calda a ?colii române?ti ?i a drumului de la bancile de lemn la maturitatea lucida.
'La 30 de ani de la terminarea ?colii, fo?tii colegi se reunesc încercând sa se regaseasca în spatele chipurilor maturizate, sa reînvie vraja copilariei ?i a nebuniilor pe care le facusera cândva. Sunt aceia?i, dar al?ii: greuta?i ?i împliniri i-au marcat pe fiecare în felul sau, ambi?iile sau înfrângerile, iubirile sau e?ecurile au devenit parte din cine sunt astazi. Nostalgie, luciditate ?i umor - toate acestea se împletesc ?i absorb cititorul într-o odisee a emo?iilor la capatul careia realizezi ca nu e?ti singur. De ce? Pentru ca pove?tile ne aduc împreuna: a le scrie, a le citi sau a le spune înseamna o infailibila cura împotriva singurata?ii. O poveste despre oameni ?i despre ?coala româneasca - ieri ?i astazi -relatata cu tandre?e sub forma unui scenariu în care prezentul ?i trecutul se combina pentru a schi?a o saga a maturizarii. ' - MAGDALENA MARCULESCU, editor
'... oare pove?tile se termina vreodata? Ce se întâmpla în timp cu basmele oamenilor, cele pe care ace?tia le poarta prin lume, cu speran?a unicita?ii ?i a împlinirii? Se opresc vreodata, se destrama, se topesc în altceva? Se împletesc în alte destine pe care le-au creat sau pe care le-au atins de-a lungul vremii? Probabil ca da. Fiecare poveste se îmbraca în rostul ei treptat ?i se împline?te continuu, în noi ?i noi capitole.' - ANCA NEDELCU
ANCA NEDELCU este profesor universitar doctor la Facultatea de Psihologie ?i ?tiin?ele Educa?iei, Universitatea din Bucure?ti, prodecan ?i coordonator de doctorat. Formarile parcurse ?i op?iunile sale profesionale sunt strâns legate de domeniul educa?iei. Este o autoare consacrata de car?i de specialitate, dar ?i o pasionata sus?inatoare a rolului literaturii în dezvoltarea copiilor. Când nu este ocupata cu formarea min?ilor tinere, Anca Nedelcu intra în lumea cuvintelor potrivite ?i a?terne pove?ti de neuitat. Genialii - prima carte pentru copii scrisa împreuna cu fiica ei, Elena Diana Nedelcu, ?i publicata în 2019 - a devenit lectura preferata a mii de mici cititori. Zapezi de tei este primul sau roman.

Autoren/Hrsg.

Nedelcu, Anca

Leseproben

Capitolul 1

Revedere dupa 30 de ani, la ?coala care nu mai e

Act 1: ?apte fo?ti, la întâmplare

De data asta sunt doar ?apte, ale?i dintr-un catalog ?colar ca oricare altul, uitat prin arhive: Ana, Aurel, Bobi, Jean, Mirela, Sanda, Voicu. ?apte fo?ti colegi, enumera?i în ordine alfabetica, dupa numele lor mic. Despre ei este vorba, despre câteva momente din vie?ile lor, uneori intersectate, alteori paralele. ?i despre al?i câ?iva dintre cei care le umplu existen?ele: ca la toata lumea, un copil, un so?, o nevasta, diferi?i înso?itori de drum, un profesor, un prieten, o cuno?tin?a...

De ce ei? Pentru ca seamana cu fiecare dintre noi, într-un fel sau altul. Ce au în comun cei ?apte? Un gimnaziu, ?coala 30, cea din cartierul Nord, din ora?ul Ploie?ti.

?i, poate, multe altele.

Act 2: Cladirea, cu ale ei

Cine a fost elev înainte de acel decembrie ’89 ?tie cum era educa?ia pe atunci. În anul în care împlineai ?ase ani pâna la 15 septembrie erai înscris la ?coala din cartier. Simplu. Daca te aflai în jurul acestei vârste, în vara dinainte deveneai ?inta unui comandament de înva?atoare care veneau din casa în casa, interesate sa-?i noteze în registrul lor cartonat, cu stiloul lor lucios, numele bobocilor care urmau a se numara toamna. ?i se indica, daca erai la ora? ?i existau mai multe op?iuni, ?coala în care urma sa-?i petreci viitorii opt ani. Dupa începerea anului ?colar te duceai acolo pe jos, înso?it în primele saptamâni de un parinte, un bunic sau un frate mai mare. Apoi, când nici nu te gândeai, se decidea în familie ca e?ti suficient de autonom ca sa mergi singur. ?i a?a era, chiar func?iona. Ajungeai la ?coala în câteva minute; asta daca nu erai genul visator cu ochii dupa al?i ochi dulci, dupa fluturi — mul?i pe atunci — sau dupa ma?ini, pu?ine întâlnite pe drum.

A?a era ?i în Ploie?tiul anilor 1980. În marginea lui nordica gaseai doua ?coli vecine, care împar?eau fra?e?te un gard u?or de stapânit de pe ambele par?i: ?coala 30 ?i ?coala 24.

?coala 30 semana cu vecina ei de gard, ?coala 24, ca de altfel ?i cu alte cladiri urbane cu scop similar: era un paralelipiped de doua etaje, turnat în mijlocul unei gradini. Într-o parte a cladirii vedeai doua petice de beton care purtau denumirea de teren de baschet ?i teren de fotbal. Totul era împrejmuit cu un gard care includea în proprietatea ?colii ?i o jumatate de deal, derdelu?ul iernilor din cartierul Nord.

În curte mirosea mereu a recrea?ie ?i a pudra de creta, evadata prin geamul întredeschis al vreunei clase. Alteori se sim?ea un oarecare iz de corcodu?e înciudat de acre, de iarba arsa de caldura sau de omat framântat de ghete. Toate normalita?i ale cur?ii unei ?coli tovara?e?ti.

Cele doua ?coli vecine erau despar?ite nu doar de gardul cel verde, din sârma tare, ci ?i de o nemarturisita rivalitate de cartier. Fiecare cladire se straduia sa fie mai semea?a decât cealalta, fiecare curte î?i scotea la înaintare toate firele de iarba în încercarea de a domina teritoriul alaturat. ?i chiar ?i elevii se sim?eau mai seme?i în curtea ?colii lor. Acolo le era locul de întâlnire în vacan?e, acolo jucau „?ara, ?ara, vrem osta?i“, „Frunza“ sau încropeau câte un campionat de fotbal „prin eliminare“. Iar când traversau teritoriul vecin în drumul lor de la un magazin la altul, o faceau cu rapiditate ?i cu sentimentul unui transfug, alert ?i fara viza.

?coala 30 avea clase decent de mari, cu banci prinse în cuie de parchet, caci a?a era moda pe atunci. A ramas la fel ?i acum, în unele locuri? Da, poate. În fiecare sala gaseai o tabla neagra, în cre?tetul careia se iveau falnice portretele patriotice ale vremii: figura conducatorului suprem, stema ?arii ?i secera ?i ciocanul partidului.

În ?coala 30 existau ?i laboratoare — de chimie, fizica ?i biologie — înzestrate cu toate cele necesare experimentelor. Care se faceau regulat. ?i mai era ?i un cabinet de geografie plin cu har?i cu miros de meridiane ?i paralele. Iara?i, normalita?i ale ?colilor de atunci. Pe lânga toate astea, existau ?i spa?ii pentru orele de atelier, dotate cu ma?ini de cusut sau cu menghine, în func?ie de genul participan?ilor la activita?i.

?i da, desigur, exista ?i scara aceea cu ghivece pe trepte, scara profesorilor, cea pe care elevii nu erau deloc încuraja?i sa pa?easca. Doar curajo?ii ?i rebelii aveau tupeul pionieresc sa o ia pe acolo. Fugeau într-un suflet între etaje, imprimând o vinovata ?esatura de talpi de teni?i — chineze?ti sau de Draga?ani — pe împletitura pufoasa a covorului probabil ro?u.

Între timp, spa?iul acesta ?i-a înlocuit numele cu cifre; la un moment dat, ?coala 30 s-a unit cu institu?ia vecina sub sigla unei ?coli sanitare, iar mai apoi a unui liceu tehnologic cu nume de sfânt. Sau cine mai ?tie ce alte scopuri a avut cladirea... Chiar daca ?i-a ratacit cifrele nu înseamna ca fosta ?coala 30 ar refuza sa gazduiasca reuniunea unei promo?ii care ?i-a încheiat excursia de înva?are acolo în urma cu 30 de ani. Cladirea continua sa-?i a?tepte fo?tii elevi în acela?i loc, statornica ?i nerabdatoare sa le trezeasca amintiri cu gust de vata de zahar despre vremurile când ?coala chiar era altfel.

Act 3: Adunarea!

O revedere de 30 de ani de la terminarea gimnaziului are o magie aparte. E întâlnirea de la mijlocul vie?ii, e prilejul acela cu care te prive?ti din afara, prin ochii celor alaturi de care ai crescut în atât de multe feluri. Cei disponibili, afla?i sau nu pe aproape, cei mul?umi?i de bilan?ul reu?itelor personale, cei nostalgici sau pur ?i simplu doar curio?i n-ar putea sa rateze momentul. Magnetismul întâmplarilor de acest fel e greu de ignorat, gândul la fo?tii parteneri din copilarie e prea seducator.

Colegii de la fosta a VIII-a B sunt aceia?i ?i totu?i diferi?i. Poarta în priviri sclipirile de odinioara, dar fe?ele strajuite de un par mai aspru — caci a?a e firul alb, netrebnicul, mai ?epos — sunt altfel: mai stinse, mai late, mai prelungi, brazdate de ani. Acum, e clar, încap mai pu?ini colegi pe metru patrat, caci fiecare pare sa-?i fi câ?tigat dreptul sa ocupe mai mult spa?iu în lumea asta. Evident, colec?ia de ochelari e semnificativ extinsa, ca ?i cea a pantofilor cu talpa ortopedica.

Nu cred, tu e?ti? ?i Nu ne-am vazut de-o via?a! sunt cele mai frecvente exclama?ii, se aud peste tot. Doamne, nu te-ai schimbat deloc! e minciuna cel mai frecvent livrata ?i cea mai iertata. Ce mai conteaza doua, trei masuri în plus la haine, câteva fire carunte ?i ni?te riduri aruncate neglijent pe ten când e atâta nostalgie în jur? ?i cum sa ratezi, din jena împlinirilor trupe?ti sau a neîmplinirilor suflete?ti, întâlnirea cu martorii vârstei tale crude, colegii tai, posesorii de amintiri comune, frumos rotunjite la col?uri de trecerea timpului?

Grupul deja adunat în fa?a ?colii gravita în jurul Sandei. Ea ajunsese înaintea tuturor, ca în cei opt ani de gimnaziu: Albulescu Sanda, prima de pe prima pagina din catalog. Nimeni nu reu?ise sa o detroneze din aceasta pozi?ie. Toate examenele începeau cu ea, la toate apelurile de prezen?a numele ei se auzea primul. ?i Sanda se obi?nuise sa fie printre primii, în catalog ?i în afara lui.

Traversase nu doar gimnaziul (?coala 30, cum spuneam), ci ?i liceul (pedagogic, din sudul ora?ului) ?i facultatea (de chimie, da, materia aceea omorâtoare de nop?i, visuri ?i medii) cu acela?i nume, caci nu se casatorise între timp. M-am maritat cu ?coala, spunea ea, fiindca traia pentru ce preda. ?i chiar avea ambi?ia sa reabiliteze chimia, o materie cu logica pura ?i frumuse?e fara margini. Cel pu?in a?a credea Sanda. ?i al?i câ?iva ca ea, probabil... pu?ini.

Acum venise prima pentru ca era gazda, organizatoarea evenimentului. Î?i asumase acest rol din proprie ini?iativa, caci îi consolida prestan?a ?i utilitatea sociala. ?i pentru ca îi ?i placea sa intuiasca ?i sa raspunda necesita?ilor tuturor, ca în ?coala generala. Pe atunci ?tia ce le trebuia colegilor sau profesorilor înainte ca ace?tia sa fi verbalizat vreo nevoie. Când tovara?a diriginta strângea nemul?umita între degete buretele uscat, Sanda era deja în drum spre ?â?nitoarea de la intrare ca sa îmbibe respectivul du?man al cretei în apa proaspata. Sau era suficient ca profa de chimie sa-?i imagineze ca are nevoie de vreo eprubeta, ca imediat i se oferea una, culeasa din rastelul de pe mesele din laborator. Cea care anticipase solicitarea era, fire?te, Sanda, „organizatoarea de deta?ament“, cum i se spunea.

A?a cum se întâmpla deseori cu obiceiurile formate devreme, ele nu se mai dezlipesc u?or de tine în via?a de adult. Pozi?ia din catalog parea ca i se fixase Sandei în caracter, caci ramasese toata via?a „în fa?a“ — nu doar în clasamente, ci ?i în ac?iuni care necesitau ini?iativa, decizii, implicare. În gimnaziu fusese comandanta de deta?ament, ?efa cercului de ?tiin?e, pastra cheia de la dulapul clasei, organiza concursuri de recitat poezii în pauza, facea liste cu cine ce aduce pentru serbarea de Craciun. Iar acum o gaseai mereu acolo unde se întâmplau lucrurile, nu doar unde se vorbea despre ele.

Sanda nu era doar profesoara de...