Alexander Avantajul de a fi pacatos

1. Auflage 2017
ISBN: 978-606-33-1908-2
Verlag: Litera Media Group
Format: EPUB
Kopierschutz: 0 - No protection

E-Book, Romanian, 287 Seiten

Reihe: Car¿i romantice

O femeie puternica trebuie sa accepte uneori slabiciunile propriei inimi.... Pentru Winfield Elliott, viconte de Stillwell, gasirea unei poten?iale mirese a parut întotdeauna o sarcina u?oara. Poate prea u?oara. Cu trei logodne rupte la activ, Winfield este acum ?inta bârfelor din înalta societate londoneza. Însa pentru moment a abandonat ideea de a-?i gasi so?ia ideala ?i ?i-a pus în minte o misiune nobila: sa angajeze o firma pentru a renova re?edin?a de la ?ara a familiei, par?ial distrusa în urma unui incendiu. Totul merge perfect, pâna când se dovede?te ca reprezentanta companiei este o vaduva extrem de atragatoare. Lady Miranda Garret se a?tepta ca un barbat cu reputa?ia lui Winfield sa fie seducator, u?uratic - dupa cum îi era renumele -, însa nu se a?tepta chiar ea sa cada prada farmecului sau ?i sa fie complet subjugata. Dar adevarul este ca Miranda îl gase?te cu totul irezistibil. Încetul cu încetul, pe masura ce lucrarile de renovare înainteaza, Winfield îi ocupa zilele, visele... ?i, nu dupa mult timp, patul. La rândul sau, pentru prima data în via?a, pacatosul Winfield este îndragostit. Iar ceea ce a început ca o propunere scandaloasa se poate transforma într-o cerere în casatorie... dar din partea lui sau a ei?

Autoren/Hrsg.

Alexander, Victoria

Leseproben

Prolog
Martie 1887 „Ar fi putut fi mai rau.“ Cuvintele îi rasunau în minte iar ?i iar, ca refrenul enervant al unui cântec nu foarte îndragit. Winfield Elliott, viconte de Stillwell, privea fix fa?ada castelului Fairborough, încercând sa ignore greutatea ca de plumb ce-l apasa în stomac, o greutate care nu-l mai parasise de când, în miez de noapte, strigatele anun?ând izbucnirea unui incendiu îi trezisera pe to?i cei din casa. ? Nu arata nici pe departe atât de rau pe cât am crezut, spuse varul lui, Grayson Elliott, pe un ton pe care îl considera, fara îndoiala, încurajator. Poate ca e pu?in înnegrita pe la margini, dar nu e rau, nu e rau deloc. ? Nu, nu arata rau. Cei doi barba?i stateau la vreo zece metri de cladire, în capatul aleii curbate din care pornea drumul spre poarta principala. Într-adevar, din acel unghi ?i în lumina rece a dupa-amiezii târzii nu se vedeau prea multe pagube. Desigur, u?a de la intrare arsese complet ?i majoritatea geamurilor din corpul central fusesera spulberate, însa aripile de est ?i de vest pareau neatinse. Una peste alta, nu arata rau. ? Aparen?ele în?ala, vere. Win o lua spre casa, abia observând baltoacele de apa amestecata cu cenu?a, zapada murdara ?i calcata în picioare sau buca?ile de lemn carbonizat care zaceau aruncate peste tot. Dupa cum nu era pe deplin con?tient nici de izul patrunzator al fumului, de mirosul în?epator de material ars, de vântul aspru ori de faptul ca nu era îmbracat potrivit pentru a sta afara. Este mult mai rau decât pare. „Ar fi putut fi mai rau“, î?i repeta în gând. Din fericire, continua el, to?i cei din casa au scapat nevatama?i. ?i nimeni nu a fost ranit în lupta cu focul. ? Un motiv sa fim recunoscatori, spuse Gray. O mul?ime de oameni înca se învârteau în jurul cladirii, în principal servitorii: gradinarul ?i ucenicii lui, baie?ii de la grajduri, vale?ii. Parea sa fi trecut o ve?nicie de când fusese observat focul. Win pierduse no?iunea timpului (de?i acum era, în mod evident, târziu dupa-amiaza). În acela?i fel, nu ar fi putut spune cu exactitate cine fusese acolo. Brigada de pompieri din sat raspunsese prompt la chemare ?i le sarisera în ajutor ?i lucratorii de pe domeniile învecinate, dar zapada le îngreunase înaintarea. Win însu?i ajutase la stingerea flacarilor. În ciuda frigului, lacul nu era înghe?at, astfel ca sta?ia de pompare de pe domeniu le furnizase apa necesara. Se opri în prag ?i îi facu semn varului sau sa vina lânga el. Gray era la Londra, ?i Win îi trimisese vorba la scurt timp dupa ce se crapase de ziua. La urma urmei, Fairborough Hall era caminul amândurora. Gray trase cu putere aer în piept. ? Dumnezeule! ? A? crede ca aici a fost mâna cuiva aflat foarte departe de Ceruri, murmura Win. Scena parea, într-adevar, desprinsa din iad. Gramezi de lemn înnegrit umpleau ceea ce fusese cândva holul mare al cladirii. Ici ?i colo, câte o dâra de fum se ridica din rama?i?ele care mai mocneau înca. Un schelet sumbru era tot ceea ce mai ramasese din impresionanta scara centrala. Splendidul plafon al salii de bal, cu modele complicate de ghips ?i scenele pictate din mitologia greaca, era acum doar o amintire, prin spartura imensa fiind vizibile pâna ?i grinzile pârjolite ale acoperi?ului. Gray dadu sa intre, dar Win îl prinse ?i îl trase înapoi. ? Ai grija, înca nu ?tim exact cât de afectata a fost podeaua. Ca sa aflam, trebuie sa strângem darâmaturile ?i sa evaluam daunele. Î?i trecu mâna obosita prin parul murdar de cenu?a. Mirosul de fum îl învaluia. Ciudat, ar fi crezut ca devenise imun. ? Desigur. Privirea ?ocata a lui Gray masura dezastrul. Nu pot sa cred cât de mult s-a pierdut. A?i reu?it sa salva?i ceva din piesele de mobilier? Tablourile? Car?ile unchiului Roland? ? Am reu?it sa scoatem portretele de familie ?i majoritatea tablourilor, cel pu?in acelea care erau atârnate la o înal?ime accesibila. Asta i se datoreaza mamei, sincer. Cu un zâmbet obosit, Win explica: În vreme ce eu, tata, Prescott ?i ceilal?i barba?i ne straduiam sa oprim raspândirea focului, mama le îndruma pe menajera ?i pe servitoare sa salveze tablourile ?i restul obiectelor de pre?. În acest moment, nu voia sa se gândeasca la cât de mult se pierduse. Avea suficient timp pentru asta mai târziu. Fusese un adevarat haos, ?i faptul ca reu?isera sa salveze câteva lucruri parea acum o adevarata minune. ? S-ar parea ca incendiul s-a limitat totu?i la corpul central. ? A?adar, biblioteca nu a fost afectata? întreba Gray. „Ar fi putut fi mai rau“, î?i repeta Win în gând, apoi spuse: ? Din fericire, nu. Aripile de est ?i de vest par sa nu fi fost atinse, de?i ma tem ca fumul a facut multe stricaciuni ?i acolo. La un moment dat, zidurile dintre aripi ?i sec?iunea principala a cladirii au fost întarite, ceea ce a facut ca focul sa o ia în sus, spre acoperi?. Tata a spus ceva în legatura cu asta când ?i-a dat seama ca focul nu s-a întins, dar îmbunata?irea nu face parte din arhitectura originala a casei. Nu m-am gândit niciodata prea mult la zidurile astea – sincer sa fiu, nici nu cred ca am observat vreodata ca sunt mai late –, dar au împiedicat extinderea incendiului. ? Nu cumva un stramo? de-al nostru, un conte, a fost martor la Marele Incendiu din Londra din 1666? ?i a ramas cu o teama de foc în urma acelei experien?e? ? Poate ca lui ar trebui sa-i fim recunoscatori. Totu?i, îi era greu sa simta macar o bruma de recuno?tin?a fa?a de un stramo? mort de mult. Win era sigur ca orice emo?ie, chiar ?i una simpla precum recuno?tin?a, ar fi deschis larg por?ile catre torentul disperarii, ?i, pur ?i simplu, nu avea timp pentru a?a ceva. ? Întotdeauna am crezut ca structura a ramas în esen?a neschimbata din ziua în care a inaugurat-o primul conte. Nu mai ?in minte în ce an. ? În 1592, murmura Gray. ? Întotdeauna ai fost bun la date. ? ?tiu. În alte împrejurari, Win i-ar fi dat un raspuns în?epator, dar momentan nu avea energia necesara. Incendiul îi trezise cu paisprezece ore în urma. Parca trecuse o ve?nicie. ? Cel pu?in, acoperi?ul este neatins, observa Gray. „Ar fi putut fi mai rau.“ ? Da, e o consolare. ? Ai idee de la ce a pornit? ? Ar fi putut fi orice. O scânteie din ?emineu. O lampa lasata nesupravegheata. Ma tem ca nu vom ?ti niciodata cu adevarat, încheie Win ridicând din umeri. ? Cum se simt unchiul Roland ?i matu?a Margaret? ? Se ?in bine. Mama este plamadita dintr-un aluat mult mai zdravan decât mi-a? fi închipuit. Am insistat împreuna ca tata sa se duca sa se odihneasca. L-am trimis la casa vaduvei. Win reu?i sa zâmbeasca într-un col? al gurii când adauga: Faptul ca mama nu a protestat atesta gravitatea situa?iei, însa a fost singurul mod în care l-a putut convinge pe tata sa plece. ? El cum se simte? Ochii îngrijora?i ai lui Gray îi cautara pe cei ai varului sau. ? Cum e de a?teptat, presupun. Îmbatrâne?te, ?i povestea asta… Win sim?i un nod în gât. Clatina din cap ?i ie?i, urmat de Gray. Acesta ramasese orfan când era foarte tânar, ?i parin?ii lui Win îl crescusera ca pe copilul lor. De?i Gray parasise Anglia de mai bine de zece ani, era în continuare cel mai bun prieten al lui Win ?i, indiscutabil, fratele lui. Acum, Gray îi prinse bra?ul. ? Win. ? E obosit, Gray, atâta tot. To?i suntem obosi?i. ? Sper ca arata mai bine decât tine, spuse Gray, examinându-l îndeaproape. Ara?i de parca ai fi venit din iad. ? Nu-mi pot imagina de ce. Win coborî privirea. Hainele îi erau murdare; avea mâneca sfâ?iata ?i o arsura urâta pe dosul palmei. Ciudat, nici macar nu o observase. ? ?i… murmura Gray, uitându-se din nou spre casa. Ce se întâmpla acum? ? Nu se mai poate face nimic azi. Am pus oameni sa stea de paza la noapte, ca sa se asigure ca focul nu izbucne?te iar. Mâine vom verifica aripile de est ?i de vest, ca sa evaluam pagubele. Sa speram ca sunt minime. „Ar fi putut fi mai rau.“ Refrenul îi rasuna în minte. Ignorându-l, continua: Majoritatea oamenilor au rude în sat la care pot sta. Eu, mama ?i tata ne vom instala în casa vaduvei, împreuna cu to?i servitorii care au nevoie de adapost. Va fi înghesuiala, dar o sa ne descurcam, cel pu?in la noapte. ? Lui Prescott n-o sa-i placa, zâmbi Gray. Niciodata nu a fost de acord cu jumata?ile de masura. Nici macar imaginea sobrului ?i impecabilului majordom încercând sa se descurce în apartamentele micu?e ale contelui ?i contesei de Fairborough nu reu?i sa-i îmbunata?easca lui Win starea de spirit. ? Te întorci la Londra în seara asta? ? În nici un caz! replica indignat Gray. ?tiu ca nu am mai locuit aici de ani de zile, dar a ramas casa mea. Am de gând sa ramân aici câta vreme tu ?i unchiul Roland ?i matu?a Margaret...